„A fost un meci incredibil, pe care nu-l voi uita niciodată!” Dominic Thiem, primul semifinalist la Turneul Campionilor, după ce i-a ciuruit defensiva lui Djokovic cu 50 de lovituri câștigătoare!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Turneul Campionilor: Dominic Thiem, primul semifinalist la Londra, în 2019. Austriacul, locul 5 ATP, l-a învins pe fostul lider mondial, Novak Djokovic, 6-7(5), 6-3, 7-6(5). VEZI AICI desfășurarea game cu game a meciului Novak Djokovic – Dominic Thiem din Grupa Bjorn Borg.

Ediția 2019 a Nitto ATP Finals a avut parte, marți, de un prim duel veritabil, între doi jucători în formă, care își depuseseră apăsat candidatura pentru trofeu încă de duminică, prin jocul arătat la debut.

Meciul Novak Djokovic – Dominic Thiem din O2 Arena a reușit să concureze ca dramatism și spectaculozitate thriller-ul celor doi din semifinala de la Roland Garros, nivelul tenisului arătat fiind stelar.

Dominic Thiem a mizat pe cartea atacului total, reușind de-a lungul celor două ore și 47 de minute de joc, 50 de lovituri câștigătoare, cu doar de 44 greșeli neforțate. Austriacul a avut mai multe fluctuații în jocul său decât Djokovic, însă a încheiat cu accelerația la podea, revenind de la 1-4 în tiebreak-ul setului decisiv pentru a-și trece în cont prima victorie pe hard în fața sârbului, după ce nu reușise să închidă partida cu serviciul, la 6-5.

Marți, într-un meci care s-a prelungit până în miez de noapte, Thiem s-a poziționat constant mai aproape de linia de fund a terenului comparativ cu Djokovic. Astfel, el a rupt defensiva elastică a sârbului, posesor al unor veleități atletice incredibile, care îl ajută să se deplaseze și să se apere chiar și în sală, pe hard, ca pe zgură. Lovind în forță atât cu reverul, cât și cu dreapta, Thiem l-a lăsat în câteva rânduri fără suflu pe Djokovic. Elevul lui Vajda și Ivanisevic a ajuns să dea ochii peste cap, în stilul caracteristic, neînțelegând de unde vin resursele și vitezele superioare ale mai tânărului său adversar.

Finaslistul de la French Open a dovedit, astfel, din nou, că sub comanda chilianului Massu, campion olimpic în 2004, și-a ajustat jocul pentru a fi mai mult decât competitiv în orice condiții de joc.

Remarcabil pentru un duel cu Djokovic, Thiem a reușit, marți, să convertească 4 din 4 mingi de break avute.

A fost unul dintre acele meciuri speciale pentru care te pregătești toată viața, toată copilăria. Cu adevărat epic, într-o atmosferă fantastică, în fața unei legende a sportului nostru. Pe deasupra, m-am și calificat în semifinale, ceea ce este grozav. 


Am avut o doză de șansă să revin de la 1-4 în tiebreak. Dar a fost un meci incredibil, pe care nu-l voi uita niciodată. Novak este cel mai bun jucător din lume și a trebuit să fac ceva special.

Dominic Thiem, după calificarea în semifinalele Turneului Campionilor

Dominic Thiem, primul semifinalist la Turneul Campionilor. Austriacul, nevoit să revină după un set în care Djokovic a greșit doar de două ori!

Djokovic a făcut un prim set curat. El a trecut linia de finiș învingător, după 65 de minute, cu doar două greșeli neforțate și 13 lovituri câștigătoare.

Desprins la 3-1, pe fondul impreciziei din jocul lui Thiem, sârbul a înregistrat totuși un scurt-circuit la serviciu, cedând rebreak la zero.

Schimburi de mingi intense au implicat devreme spectatorii în meci, sârbul neascunzându-și iritarea provocată de preferința englezilor pentru Thiem.

Tiebreak-ul primului set a fost o oglindă fidelă a situației. Djokovic a luat avantaj din start, grație unui passing de generic, însă Thiem a continuat să contreze, a recuperat, doar pentru a ceda din nou inițiativa cu dublă greșeală. Cele cinci greșeli neforțate în plus față de lovituri câștigătoare din statistica lui Thiem au cântărit enorm și în tiebreak, acolo unde Djokovic a trebuit să se impună de trei ori la retur, înainte de a găsi serviciul câștigător care să îi securizeze victoria.

Dominic Thiem, primul semifinalist la Turneul Campionilor. Austriacul a trimis partida cu Djokovic în decisiv, fără a înfrunta minge de break, deși a avut frecvență modestă la primul serviciu

Reacția lui Dominic Thiem a fost năprasnică, austriacul câștigând primele trei game-uri ale actului secund. A fost o demonstrație de agresivitate și încredere în atacuri de rever în lung de linie vecine cu nebunia și în diagonale-trasor de pe forehand. În plus, Thiem a jucat din ce în ce mai curajos cu mingea a doua, alegând combinații 1-2 care, de regulă, sunt rezervate pentru primul serviciu.

Astfel, deși frecvența primului serviciu a fost la 55%, Thiem s-a pus la adăpost în game-urile proprii în setul secund. El a câștigat 11 din 14 puncte începute cu serviciul doi.

Presat constant, Djokovic a ajuns în setul doi cu bilanțul de lovituri câștigătoare / greșeli neforțate la zero (10/10).

Cumpenele din setul decisiv

Sprintul spre victorie nu a fost totuși deloc lin pentru Thiem. Dominic a reușit să joace perfect tactic în startul decisivului, epuizându-l pe Djokovic.

De la 3-1 însă, Thiem a resimțit forța de luptă a sârbului. O greșeală de judecată, când a anticipat eronat că a trimis prea tare un rever, l-a făcut pe Thiem să se oprească în timpul schimbului, anulându-i orice șansă de a mai salva mingea de break a sârbului.

În ciuda unor gesturi de frustrare evidente, Thiem s-a regrupat, a reușit din nou să egaleze nivelul de performanță al sârbului la serviciu. Apoi, pompând forță suplimentară în joc în câteva momente-cheie, a obținut un break ce părea decisiv, la 5-5.

La fel ca la Paris, Thiem a impresionat cu-n mental redutabil, regrupându-se din nou remarcabil după ce greșelile l-au împiedicat să încheie partida pe serviciu.

Chiar dacă Djokovic s-a alimentat cu energie dintr-un prim punct fabulos în tiebreak, deși a comis din nou dublă greșeală și deși primele atacuri nu i-au adus satisfacții, Thiem a rămas fidel tacticii sale. În cele din urmă, el a fost răsplătit cu a doua victorie pe hard contra membrilor Big 3, după cea cu Federer din finala Indian Wells.

Dominic Thiem a devenit al doilea jucător cu victorii consecutive în fața lui Federer și Djokovic la ATP FInals. În 2018, Sascha Zverev a fost primul jucător care a reușit să îi învingă pe cei doi, legat, la Turneul Campionilor.

  • La precedentele trei participări la Turneul Campionilor, Thiem obținuse doar câte o victorie în grupă.
  • În 2019, Dominic Thiem este cel mai eficient jucător din ATP în setul decisiv. Austriacul are o rată de succes de 88% (15 seturi decisive câștigate, 2 pierdute).
  • Novak Djokovic rămane la 440 de puncte în urma lui Nadal în clasamentul ATP în timp real.
  • Jucătorii clasați pe primele două locuri după cele șase meciuri din grupă se califică în semifinale. Învingătorul fiecărei grupe joacă în semifinale contra locului doi din cealaltă grupă.
  • După prima etapă, primele două locuri în Grupa Andre Agassi le revin lui Zverev și Tsitsipas. Sascha și Stefanos sunt cei mai tineri jucători prezenți la Turneul Campionilor 2019.

Criteriile de departajare în grupe la Turneul Campionilor 2019:

  1. Numărul de victorii.
  2. Numărul de meciuri disputate. Bilanțul „două victorii / o înfrângere” „bate” scorul perfect al unui jucător care a disputat doar două meciuri.
  3. Meciul direct, în caz de egalitate între doi jucători.
  4. La egalitate între trei sportivi, este eliminat automat jucătorul cu mai puține meciuri disputate și se face mai departe departajarea între ceilalți doi. În caz de egalitate la numărul de meciuri disputate, se iau mai departe în considerare: procentajul de seturi câștigate, apoi procentajul de game-uri câștigate și, în cele din urmă – pozițiile în clasamentul mondial. În momentul în care unul dintre criteriile enumerate în caz de egalitate în trei departajează jucătorul aflat în avantaj, următorii doi sportivi sunt departajați în baza criteriilor egalității între doi sportivi.

Ce trebuie să știți despre ediția cu numărul 50 a Turneului Campionilor:

  • Turneul Campionilor a avut patru câștigători diferiți în ultimii patru ani.
  • Roger Federer are cele mai multe trofee ATP Finals (șase), ultimul obținut în 2011.
  • Pentru prima dată în istorie, la Turneul Campionilor au ajuns jucători din opt țări europene diferite.
  • Rosterul este echilibrat din mai multe puncte de vedere. Pentru prima dată din 2009 încoace, 4 jucători din 8 nu au împlinit încă 24 de ani. În plus, 4 jucători din 8 au peste 1,90 m.
  • Pentru prima dată din 2003 încoace, toți jucătorii din Top 5 ATP ajung la întrecerea de final de an având câte patru titluri câștigate în sezon.

Miercuri sunt programate meciuri din Grupa Andre Agassi. Rafael Nadal îl înfruntă în primul meci pe Daniil Medvedev, învinsul său din finala US Open. Seara, Stefanos Tsitsipas îl înfruntă pe deținătorul trofeului, Sascha Zverev.

Horia Tecău joacă și el miercuri, la dublu, alături de Jean Julien Rojer.

Turneul Campionilor își desemnează campionii duminică, 17 noiembrie.

Sezonul starurilor ATP continuă însă cu turneul final din Cupa Davis. Nadal și Djokovic sunt așteptați la Madrid, începând de luni. Ibericul va lua însă o decizie în privința participării în funcție de evoluția de la Londra.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să vorbească”
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×